O zi de bărbat

Draftul 3 al textului pentru Lupşa. Aştept feedback. Mulţam.

Deschid ochii. În faţa lor zace un televizor Sony, cam din aceeaşi generaţie cu cel pe care-l aveam la ai mei. Sunt pe jumătate dezvelit şi întins pe tot patul din dormitorul ei; nu e un pat mare. Pipăi neliniştit podeaua după telefonul mobil: 12:30. Târziu. Mă ridic ca electrocutat şi intru într-o secundă în baie. Îmi admir în oglindă ochii mijiţi, mustăcioara de tânăr puber, crescută deasupra buzelor pline, şi părul şaten, tuns inegal. Abia trezit din somn, n-ai zice că am vârsta legală pentru a trăi în concubinaj.

Oanei nu-i convenea să dorm mult, deşi era şi ea o fire asemănătoare, dintr-acelea care iubesc somnul. O ţin minte legănându-şi uşor corpul înainte să adoarmă, ca un sugar într-un ţarc. O cunoscusem cu o jumătate de an în urmă, într-un club obscur din Bucureşti. Întrebasem un amic dacă ştia cine era femeia cu căutătura de felină cu care schimbam priviri şi-mi răspunsese ca şi cum ar fi trebuit s-o fi ştiut de la televizor: „Cum, nu ştii? Oana”. Am curtat-o câteva săptămâni bune şi mi-am folosit toate armele seducţiei pe care le cunoscusem până atunci; am reuşit. Împărţeam acelaşi pat deja de două-trei luni, dar nu se trezise niciodată după mine. Ţinea să mă disciplineze, poate tocmai pentru că ei îi lipsea disciplina.

Păşesc însoţit de zgomotul ascuţit de parchet vechi. Intru din dormitor în camera de zi şi de-acolo în bucatarie, trecând printr-un hol comun. De obicei m-ar fi izbit un miros de cafea şi ochiuri, amestecat cu fum de tigară, într-un buchet olfactiv care m-ar fi trezit de-a binelea. Oana stă sprijinită de perete, cu mâna în care ţine tigara îndreptată graţios spre geam. „Dulcică, tu dormi şi ne-au tăiat gazele!” Mă prefac îngrijorat.

Mai fusesem cu alte fete, dar Oana era o femeie în toată firea. Doar ce împlinise 32 de ani la începutul verii. Eu urma să împlinesc 19 peste câteva săptămâni, la sfârşitul lui iulie. Trăia pe cont propriu de la şaptisprezece ani. Fusese manechin profesionist, unul chiar cunoscut, timp de zece ani; făcuse ultima copertă, pentru Elle, cu doar vreun an în urmă. Avea ochii căprui şi buzele cărnoase. Pielea ei era rumenă, corpul zvelt, spatele drept şi picioarele subţiri. Ai fi putut spune că era prea slabă. Glumeam tot timpul pe seama pomeţilor ei proeminenţi, parcă sculptaţi de un artist expresionist, sau a urechilor firave, ca nişte bijuterii. Poate că de-asta nu purta cercei.

Deschid cu gesturi automate frigiderul, scot un borcan de zacuscă sârbească, un mezel şi probabil o jumătate de rolă de caşcaval. Fac sandvişuri pentru amândoi. Pâinea e cam veche. Îmi mut privirea înspre pereţii nezugrăviţi şi trişti, înveseliţi un pic de un desen de-ale mele. Fereastra din bucătăria Oanei oferă una dintre cele mai urâte proiecţii ale Bucureştiului: o pădure de clădiri cenuşii în derivă. Foarte aproape de geam este scara cealaltă, cu ferestrele faţă în faţă cu ale noastre. O băbuţă sclerozată hrăneşte zilnic porumbei, iar resturile de pâine aruncate sar pe pervazul geamului nostru. Oana şi Maya au certat-o dese ori, fără folos. Acum nu avem gaz, dar cred că stiu cum putem lua bani ca să-l platim.

Înainte să apar eu, Oana locuia cu Maya, rezidentă la Spitalul de Urgenţă. Maya era sârboaică şi uşor nebună. Aveau o relaţie foarte apropiată, ajutată şi de conjunctură: dormeau în acelaşi pat din lipsă de spaţiu şi preferaseră să împartă toate cheltuielile pentru că nu şi-ar fi permis să locuiască separat. Am simpatizat-o de la început şi cred că şi ea pe mine, până când am ajuns să-i sufoc spaţiul personal. Şi-a găsit – în fine – un amant coleg de serviciu şi dormea mai mult pe la el. Dădea din ce în ce mai puţini bani în casă, dar nici nu prea avea de unde. Eu şi Oana plăteam cam tot: ea lucra deja de aproape patru ani ca stilist şi consilier vestimentar. Eu studiam Modă la Facultatea de Arte, lucrasem puţin în presa de specialitate şi încercam să o ajut cu tot ce puteam. Câştigam câteva sute bune de euro pentru fiecare job, dar activam pe o piaţă destul de blocată vara şi Oana tocmai renunţase la un contract stabil cu cea mai veche clientă a ei. Nu ne era uşor.

Îi propun să mergem cu taxiul până la Gaze. Putem trece pe la sora ei, să mai împrumutăm nişte bani, zic. Trebuie să ne îmbrăcăm – procesul ăsta poate dura mult. Oana se schimbă şi de şapte ori înainte să iasă din casă. Se admiră goală în oglinda din camera de zi sau se prosteşte şi se joacă cu mine. Nu şi astăzi. Astăzi este tensionată şi grăbită. Liftul face un zgomot sinistru la etajul şase, ultimul al blocului de pe Anghel Saligny, vizavi de una dintre intrările în Primăria Generală a Bucureştiului. Ieşim din clădire. Mă uit în portofel. Mai am şi eu un milion de la maică-mea. Putem mânca un double cheeseburger.

Ai mei s-au trezit la un moment dat că fiul lor cel mic nu mai vine acasă. O zi, două, apoi o săptămână, apoi aproape un an. Nu fuseseră de acord cu relaţia noastră din cauza diferenţei de vârstă. Ne vedeam aproape săptămânal, mă ajutau cu bani, dar nu au cunoscut-o pe Oana niciodată. Când s-a terminat şi m-am mutat înapoi acasă, mi-am găsit camera transformată în dressing şi o pătură pregătită pe canapeaua din sufragerie. M-am mutat singur după alte două-trei luni.

La gaze aflăm că pe lângă facturi mai avem de plătit încă 300 de lei, taxa de rebranşare. Oana este prea nervoasă şi sunt nevoit să intervin. Negociez fără folos cu funcţionara şi achit diferenţa cu un rânjet politicos. Mă bucur în sinea mea că făcusem drumul până la sora ei ca să luăm bani, dar iar rămânem lefteri. Simt totuşi cum mă cuprinde un sentiment de uşurare, ca atunci când ai trecut de un obstacol şi mai că-l aştepti cu interes pe următorul. Ne întoarcem acasă, ne vedem cu Maya şi râdem din nou ca nişte copii isterici. „Matei, gaseşte şi mie un baiat aşa ca tine, tânar şi frumos!”, mă imploră sârboaica aproape zilnic. Amantul vine să o ia cu maşina şi eu voi dormi iar în locul ei.

Mă întrebam uneori de ce acceptam jocul ăsta al sărăciei şi al problemelor de om matur, în condiţiile în care ai mei ar fi putut să continue să mă răsfeţe. De ce făceam curat în casă şi spălam vasele pentru prima oară în viaţă? De ce renunţasem la întâlnirile cu prietenii şi la jocurile pe computer sau pe console video? N-a ştiut nimeni că am avut în vara aceea săptămâni în care mâncam doar ouă şi pâine sau altele în care eram într-o cursă contra cronometru pentru a strânge suta de dolari de chirie. Aveam să cresc într-un an cât alţii în şapte, în pielea unui Făt-Frumos imberb pentru o femeie superbă, cu treisprezece ani mai în vârstă decât mine.

Înainte de somn facem duş, de obicei cu rândul şi cu uşa deschisă, ca să putem comunica. Îi contemplu silueta perfectă şi o aştept în dormitor, unde îşi masează tot corpul cu o cremă foarte grasă. O ajut şi eu. Ne întindem în pat şi o iau în braţe, cât să-i simt bătăile inimii. De obicei ea ţine telecomanda „pentru că e televizorul meu”. Schimbă canalele incoerent, poate zăboveşte pe un post de muzică; începe să se legene. Adoarme înaintea mea şi o aud scrâşnind din dinţi în somn. O sărut pe obraz şi zâmbesc fără motiv. Nu cred că vreau să se termine.